vampiri9

Rămaseră peste noapte în laborator, în principal din cauză că furtuna continuă afară până la orele dimineţii: ploaie, mai ales, însoţită de ceva grindină. Nu părea să aibă rost să iasă acum. Claire îşi tot verifică telefonul, Eve descoperi un aparat de radio portabil îngropat într-un morman de lucruri în fundul camerei, şi căutară veşti la intervale regulate. Cam pe la trei dimineaţă, găsiră ceva. Erau difuzate pe frecvenţa de alarmă a staţiei de radio.

Pentru toţi locuitorii din Morganville şi din regiunile învecinate: ne menţinem în stare de alertă gravă pentru furtună, cu rafale puternice de vânt şi posibile inundaţii, până la ora şapte a dimineţii de astăzi. Operaţiunile de salvare se derulează la sediul Primăriei, care a fost parţial distrusă de o tornadă care a doborât, de asemenea, mai multe depozite şi clădiri părăsite, precum şi o clădire din Piaţa Fondatoarei. Numeroase cazuri de vătămare se raportează în continuare. Vă rugăm, păstraţi-vă calmul. Echipele de intervenţie lucrează în prezent prin oraş, căutând oricare persoană care ar avea nevoie de ajutor. Rămâneţi în locurile în care vă aflaţi. Vă rugăm, nu încercaţi să ieşiţi pe străzi în momentul actual.

Comunicatul începu să se repete. Eve îşi încreţi fruntea şi-şi ridică privirea spre Myrnin, care ascultase şi el.
— Ce nu se spune? îl întrebă ea.
— Dac-ar fi să ghicesc, dorinţa lor cea mai importantă, ca lumea să rămână la adăpost, mi-ar da de înţeles că sunt alte lucruri pentru care am avea motive de îngrijorare.
În ochii lui negri apăru, pe moment, o expresie îndepărtată, după care se concentrară la loc
— Ibid nimic, zise el.
— Ce? întrebă Eve, crezând că nu auzise bine.
— Ibid nimic carlo. Eu nu dreptate.
Myrnin făcea iarăşi ghiveci din cuvinte — aşa se întâmpla când efectul medicamentelor era pe trecute — însă mai repede faţă de cât se aşteptase Claire, ceea ce, de fapt, era îngrijorător.
Eve o privi alarmată, apoi zise:
— OK, n-am prea înţeles cam nimic...
Claire îi puse o mână pe umăr, cerându-i să tacă.
— Ce-ar fi să vezi ce mai face doamna Morrell? Şi tu, Shane.
Lui nu-i conveni, dar se duse. Din mers, îşi întoarse capul spre Michael, care se ridică din locul în care stătea, lângă Richard, şi se apropie de Claire.
Părând indiferent.
— Myrnin, zise Claire. Trebuie să fii atent la mine, OK? Cred că efectul medicamentelor tale se cam duce iar.
— Mă simt perfect, protestă el.
Entuziasmul îi creştea, vizibil: o foarte uşoară îmbujorare a feţei, ochii începeau să sclipească.
— Tu îngrijorată pentru carneţel.
N-avea rost vreo încercare de a-i explica simptomele: oricum, el niciodată nu reuşea să le identifice.
— Ar trebui să vedem ce mai e pe la închisoare, zise ea. Să verificăm dacă e încă totul în regulă pe-acolo.
Myrnin zâmbi.
— Tu vrei să mă păcăleşti.
Ochii îi deveneau tot mai întunecaţi, nesfârşit de întunecaţi, iar zâmbetul acela avea şi o nuanţă de ţâfnă.
— Of, fetiţo. Tu habar n-ai. Nu ştii cum este, să ai aici atâţia musafiri, şi atât — trase aer adânc în piept — atât sânge.
Privirea i se concentră asupra gâtului ei, cu urmele zdrenţuite ale muşcăturilor, ascunse sub pansamentul pe care i-l aplicase Theo.
— Ştiu că e acolo. Semnul tău. Ia spune-mi, François a...
— Termină. Termină! strigă Claire înfigându-şi unghiile în palmă.
Myrnin făcu un pas spre ea, şi se sili să nu tresară. Îl cunoştea, ştia ce voia să facă.
— Tu n-o să-mi faci rău. Tu ai nevoie de mine, îi zise.
— Am? Myrnin inspiră din nou adânc. Da, am. Strălucitoare, atât de strălucitoare. Îţi pot simţi energia. Ştiu cum m-aş simţi dacă...
Clipi, şi un val de oroare îi traversă chipul, iute ca fulgerul.
— Ce spuneam? Claire? Ce spuneam adineauri?
Ea nu se simţi în stare să-i repete.
— Nimic. Nu-ţi face probleme. Dar eu cred c-ar fi mai bine să mergem în celula ta, da? Te rog?
Myrnin părea distrus. Asta era partea cea mai rea, îşi zise Claire, cea cu schimbările bruşte de comportament. El se străduise din greu, şi fusese de ajutor, chiar fusese...
Numai că n-avea cum să se mai menţină întreg multă vreme. Claire îl vedea prăbuşindu-se cu încetinitorul.
Michael îl dirijă în direcţia portalului.
— Haideţi să mergem, zise el. Claire, poţi s-o faci?
— Dacă nu mi se împotriveşte, răspunse ea, îngrijorată.
Îşi amintea de o după-amiază când paranoia lui preluase controlul, şi ori de câte ori încerca ea să pună în funcţiune un portal, Myrnin îi strica imediat legătura, convins că de cealaltă parte era ceva care aştepta să-i nimicească.
— Ce bine-ar fi fost să am un tranchilizant, oftă ea.
— Ei, uite că n-ai, replică Myrnin. Şi nu-mi place să-ţi tot înfigi acele în mine, ştii asta. O să mă comport corespunzător, promise, râzând încetişor. În mare măsură, adăugă apoi.
Claire deschise uşa, dar în loc ca destinaţia să apară clară, spre închisoare, o simţi mişcându-se, înceţoşându-se.
— Myrnin, încetează! strigă ea.
— Eu n-am făcut nimic, replică Myrnin, desfăcându-şi larg braţele, cu un gest teatral.
Mai încercă o dată. Legătura se deformă, şi înainte ca ea s-o poată readuce acolo unde ar fi vrut, o altă destinaţie apăru în faţa ei. Şi Theo Goldman se prăbuşi de dincolo de uşă.
— Theo!
Myrnin îl prinse în braţe, uitând, din cauza surprinderii, de irascibilitatea lui, cel puţin pentru moment. Îl trase pe celălalt vampir până lângă perete, de care-l rezemă, ţinându-l în picioare.
— Eşti vătămat? îl întrebă.
— Nu, nu, nu...
Theo gâfâia, deşi Claire ştia că el nu avea nevoie de aer, sau nu aşa cum aveau oamenii. Aici era vorba despre o emoţie, nu despre efort.
— Vă rog, trebuie să mă ajutaţi, vă implor. Ajutaţi-ne, ajutaţi-mi familia, vă rog...
Myrnin se lăsă pe vine, ca să-l poată privi în ochi de la acelaşi nivel.
— Ce s-a întâmplat?
Ochii lui Theo se umplură de lacrimi, care i se scurseră peste chipul cumsecade, ridat.
— Bishop, răspunse el. Bishop mi-a capturat familia. Zice că o vrea pe Amelie, plus cartea, altfel îi omoară pe toţi.



Paisprezece

Theo nu sosise direct din Common Grounds, fireşte; fusese dus până la unul dintre portalurile rămase deschise — nu ştia până la care — şi îmbrâncit prin el de Bishop.
— Nu, exclamă el, întinzând o mână ca să-l oprească pe Michael, când încercă să se apropie. Nu, nu tu. El n-o vrea decât pe Amelie, şi cartea, iar eu nu mai vreau să se verse sânge nevinovat, nici de-al meu, nici de-al tău. Te rog. Myrnin, ştiu că tu poţi s-o găseşti. Tu ai legătura de sânge, iar eu, nu. Te rog, găseşte-o şi adu-o. Acesta nu este războiul nostru. E o problemă de familie; e între tată şi fiică. Între ei ar trebui să se sfârşească, faţă în faţă.
Myrnin îl fixă cu privirea îndelung, după care-şi lăsă capul într-o parte.
— Tu vrei s-o trădez, zise. S-o dau pe mâinile părintelui ei.
— Nu, nu ţi-aş cere aşa ceva. Doar să... doar să-i dai de ştire ce preţ ar trebui plătit. Amelie va veni. Ştiu eu că va veni
— Nu va veni, se opuse Myrnin. N-o voi lăsa eu.
Theo scoase un ţipăt de deznădejde, şi Claire îşi muşcă buza.
— N-ai putea să-i ajuţi? întrebă. Trebuie să existe o cale!
— O, există, replică Myrnin. Există. Numai că ţie n-o să-ţi placă, micuţa mea Claire. Nu e plăcută, şi nici uşoară. Şi va necesita un curaj considerabil din partea ta, încă o dată.
— Fac orice!
— Ba nu, nu faci nimic, se repeziră Shane şi Michael, practic în acelaşi timp.
— Abia te-ai pus pe picioare, Claire, continuă Shane. Nu te duci nicăieri fără mine.
— Şi nici fără mine, adăugă Michael.
— Pe naiba, oftă Eve. Asta înseamnă, bănuiesc, că trebuie să merg şi eu. Ceea ce s-ar putea să nu ţi-o iert niciodată, chiar dacă n-o să am parte de o moarte oribilă.
Myrnin îi privi cu atenţie, pe rând.
— Aţi merge. Cu toţii.
Buzele i se întinseră într-un zâmbet nebunesc, ca de păpuşă din cauciuc.
— Voi sunteţi cele mai bune jucării, să ştiţi. Nici nu pot să-mi imaginez cât de distractiv ar putea fi să mă joc cu voi.
Se lăsă tăcerea, după care Eve comentă:
— OK, ăsta a fost suplimentul de oroare, cu glazură de oroare bătută. Iar asta sunt eu, care mă răzgândesc.
Veselia dispăru din ochii lui Myrnin, lăsând locul unui soi de disperare rătăcită, pe care Claire o recunoştea cum nu se putea mai bine.
— Vine, Claire, vine, mă tem. Nu ştiu ce e de făcut. Dar o simt.
Ea îi luă mâna într-a ei.
— Ştiu. Dar, te rog, încearcă. Avem nevoie de tine acum. Poţi să rezişti?
El încuviinţă, însă mai mult printr-o reacţie spasmodică, decât convingere.
— În sertarul de după cranii, zise. O ultimă doză. Am ascuns-o. Am uitat de ea.
Era ceva caracteristic pentru el: să ascundă tot felul de lucruri, de care să-şi amintească în momente dintre cele mai neobişnuite... sau niciodată. Claire se repezi spre celălalt capăt al încăperii, aproape de locul în care dormea Richard, şi deschise sertar după sertar sub şirul de cranii bătute de el în cuie pe perete. Îi garantase că fuseseră cu toate specimene pentru practica din spital, şi că nu aparţinuseră victimelor actelor lui de violenţă. Cu toate acestea, ea nu-l credea.
În ultimul sertar, îndesate sub câteva vechi pergamente rulate şi sub enormul schelet al unui liliac, erau două fiole, ambele dintr-o sticlă maronie. Într-una, Claire găsi, după ce-i scoase dopul, cristale roşii.
În cealaltă era pulbere din argint.
Îşi vârî fiola cu pulbere din argint în buzunarul pantalonilor — având grijă să aleagă buzunarul fără gaură — şi se întoarse la Myrnin cu cristalele roşii. El făcu un semn aprobator şi-şi strecură flaconul în buzunarul interior al hainei.
— Nu le iei?
— Încă nu, tocmai, replică el, speriind-o de moarte, sincer vorbind. Pot să mă mai menţin ceva vreme concentrat. Îţi garantez.
— Şi, întrebă Michael, care ar fi planul?
— Acesta.
Claire simţi cum portalul revine la locul lui în spatele ei, vizibil ca fulgerul, după care Myrnin o apucă de pieptul bluzei, o învârti pe loc şi-o aruncă violent prin uşă.
Avu impresia că prăbuşirea ei durează timp foarte, foarte îndelungat, însă deodată se izbi de pământ şi se rostogoli mai departe.
Deschise ochii într-o beznă totală, adulmecând miros de putreziciune şi de vin vechi.
Imposibil.
Cunoştea locul.
Tocmai încerca să se ridice, când ceva o lovi din spate: era Shane, după înjurăturile furioase. Se zvârcoli şi-i astupă gura cu palma, ceea ce-l făcu să se oprească la jumătatea înjurăturii.
— Şşşt, şuieră ea, cât de încet era în stare.
Nu-i vorbă, rostogolitul lor pe podea sunase clopoţelul pentru cină şi-aşa destul de puternic, evident. Naiba să te ia, Myrnin.
O mână rece îi înlănţui încheietura, trăgând-o mai departe de Shane, iar când îşi repezi cealaltă mână spre ea, simţi o mânecă din catifea.
Era Myrnin. Acum, şi Shane se ridica grăbit în picioare.
— Michael, poţi să vezi?
Vocea lui Myrnin suna cu desăvârşire calmă.
— Da.
Numai că Michael nu vedea. Deloc.
— Atunci, fugi, lua-te-ar naiba! I-am prins!
Şi Myrnin îşi urmă propriul îndemn, iar Claire îşi simţi braţul aproape smuls din umăr în timp ce o trăgea după el. Îl auzi pe Shane gâfâind de cealaltă parte. Călcă pe ceva flexibil, ca un trap, şi scoase un ţipăt scurt. Sunetul se reverberă, şi dinspre bezna care o înconjura de toate părţile, auzi zgomote care păreau să fie de degete ciocănind, lunecând, apropiindu-se.
Ceva o înhăţă de gleznă, şi de data aceasta Claire ţipă de-a binelea. Părea să fi fost un colac din sârmă, dar când încercă să-l lovească, simţi degete, un antebraţ subţire, osos, şi unghii ca ghearele.
Myrnin se opri brusc, se întoarse şi-şi trânti piciorul cu violenţă în jos. Glezna lui Claire fu eliberată, şi acel ceva din beznă urlă de furie.
— Hai! urlă el... dar nu spre ei, ci spre Michael, deduse Claire.
Zări undeva în faţă o fulgerare de ceva, care nu era tocmai lumină... să fi fost portalul? Doar el semăna cu o pâlpâire, atunci când era activat.
Myrnin îi eliberă încheietura şi-o îmbrânci înainte.
Încă o dată, Claire căzu. Acum, însă, ateriză deasupra lui Michael. Shane se prăvăli peste ea, şi-o obligă să soarbă cu disperare aerul care-i fu scos cu forţa din plămâni.
Vânzolindu-se, izbutiră să se desprindă din învălmăşeală. Michael o ajută pe Eve să se ridice.
— Cunosc locul, zise Claire. Aici a fost Myrnin...
Myrnin trecu prin portal şi trânti uşa în urma lui, aşa cum procedase şi Amelie, nu cu multă vreme înainte.
— N-o să ne mai întoarcem pe-aici, zise el. Afară, grăbiţi-vă. N-avem prea mult timp.
Porni înainte, cu pulpanele lungii haine negre fâlfâind, şi Claire fu nevoită să-şi adune toate forţele ca să ţină pasul, chiar şi cu ajutorul lui Shane. În clipa în care el încetini şi vru s-o ridice în braţe, îl respinse, cu răsuflarea tăiată.
— Nu, mă descurc eu!
Shane nu părea prea convins.
La capătul culoarului acela din piatră, cotiră la stânga, înaintând prin holul întunecat, placat cu lambriuri, pe care şi-l amintea Claire, însă trecură de uşa celulei unde fusese înlănţuit Myrnin. Acesta din urmă nici măcar nu încetini.
— Unde mergem? icni Eve. Mamă, ce-aş fi vrut să fi fost încălţată cu altceva...
Se întrerupse în clipa în care Myrnin se opri, în cealaltă extremitate a holului. Acolo se vedea o uşă masivă, în stil medieval, cu benzi groase din fier, bătute cu ciocanul, şi simbolul Fondatoarei gravat în lemnul ei străvechi.
El n-avea nici măcar o picătură de transpiraţie. Evident. Claire îşi roti braţele ca o morişcă, împleticindu-se şi prinzându-se de perete, cu pieptul tresăltându-i din greu.
— N-ar fi trebuit să fim înarmaţi? întrebă Eve. Adică, într-o misiune de salvare, în general lumea merge înarmată. Nu fac decât să precizez.
— Nu-mi place deloc, zise Shane.
Myrnin nu-şi dezlipi privirea de pe Claire. Se întinse spre ea şi-i luă mâna într-a lui.
— Ai încredere în mine? o întrebă.
— Dacă-ţi iei medicamentele, răspunse ea.
El scutură din cap.
— Nu pot. Am motivele mele, micuţo. Te rog. Trebuie să am cuvântul tău.
Shane clătina din cap. Nici Michael nu părea prea încrezător, la rândul lui, în timp ce Eve... Eve dădea impresia c-ar fi fost bucuroasă s-o rupă la fugă în direcţia opusă, dac-ar fi ştiut că are la dispoziţie o altă opţiune în afară de întoarcerea în bezna aceea.
— Da, îi răspunse Claire.
Myrnin zâmbi. Era un zâmbet obosit, subţire, şi avea în el o nuanţă de tristeţe.
— Atunci, trebuie să-mi cer scuze pe loc, zise. Pentru că sunt pe cale să-ţi înşel încrederea aceasta în modul cel mai dureros cu putinţă.
Şi, lăsându-i mâna lui Claire, îl apucă pe Shane de cămaşă şi deschise uşa, izbind-o cu piciorul.
Trecu dincolo, trăgându-l pe Shane după el, şi uşa se trânti în urma lor înainte ca oricare dintre ceilalţi să poată reacţiona: nici măcar Michael, care izbi lemnul în secunda imediat următoare, bubuind în el. Însă era un lemn menit să-i ţină pe loc şi pe vampiri, înţelese Claire. Iar pe Michael avea să-l ţină pe loc multă, multă vreme.
— Shane! urlă ea, azvârlindu-se în lemnul acela dur, plesnind cu palma încă o dată, şi încă o dată, simbolul Fondatoarei. Shane, nu! Myrnin, adu-l înapoi! Te rog, nu face una ca asta. Adu-l înapoi...
Michael se răsuci pe călcâie, cu faţa în direcţia opusă.
— Staţi în spatele meu, le ceru el lui Eve şi lui Claire.
Claire privi peste umăr şi văzu uşile deschizându-se, pe toată lungimea culoarului, ca şi cum ar fi apăsat cineva pe un buton.
Prin ele apărură vampiri şi oameni deopotrivă, umplând spaţiul dintre ei trei şi blocând orice ieşire.
Şi toţi aveau urme de colţi pe gât, la fel cu cele de pe gâtul lui Claire.
La fel cu cele de pe gâtul lui Michael.
Şi era ceva în felul în care stătea el acolo, atât de nemişcat, atât de tăcut...
După care el plecă, îndreptându-se spre ceilalţi vampiri.
— Michael! strigă Eve, încercând să se repeadă după el, însă Claire o opri.
Când Michael ajunse în faţa primului vampir, Claire se aşteptă să vadă un fel de luptă — ceva — însă, în loc de asta, cei doi doar se priviră, după care celălalt îşi înclină capul.
— Bun venit, zise el, frate Michael.
— Bun venit, murmură un alt vampir, îngânat apoi de un om.
Când îşi întoarse faţa spre ele, Michael avea ochii de o cu totul altă culoare, trecând de la bleu-ciel la un fel de stacojiu-închis.
— Of, pe naiba, şopti Eve. Aşa ceva nu se-ntâmplă cu adevărat. Nu se poate.
Uşa din spatele lor se deschise. De cealaltă parte a ei, se afla sala aceea imensă, cu pereţii din piatră, părând specifică unui castel, iar tronul din lemn pe care şi-l amintea Claire de la banchetul de bun venit se afla şi el acolo, înălţat pe o estradă. Era drapat cu catifea roşie.
Iar pe tron stătea domnul Bishop.
— Veniţi printre noi, le invită Bishop.
Claire şi Eve se priviră. Shane zăcea întins cu faţa în jos pe podea, ţintuit cu o mână de Myrnin.
— Haideţi, copii. Nu mai are rost. Am câştigat partida.
Claire se simţi de parcă tocmai ar fi făcut un pas dincolo de marginea lumii, şi totul... ar fi dispărut. Myrnin n-o privea. Îşi ţinea capul plecat în faţa lui Bishop.
După o primă privire, Eve îşi întoarse faţa spre Michael, care venea spre ele.
Numai că nu era acel Michael pe care-l cunoşteau; nicidecum.
— Daţi-i drumul lui Shane, zise Claire.
Vocea îi tremura, dar tot se auzi destul de limpede. Bishop ridică un deget, şi Michael se avântă înainte, o apucă pe Eve de gât şi-o trase aproape de el, cu colţii dezgoliţi.
— Nu! ţipă Claire.
— Nu-mi da tu mie ordine, copilă, o apostrofă Bishop. Trebuia să fi fost moartă până acum. Aproape că m-ai impresionat. Şi-acum, reformulează-ţi solicitarea. Să fie şi un vă rog pe-acolo.
Claire îşi umezi buzele şi-şi simţi gustul transpiraţiei pe ele.
— Vă rog, zise ea. Vă rog, daţi-i drumul lui Shane. Vă rog, nu-i faceţi rău lui Eve.
Bishop se gândi puţin, după care aprobă printr-o înclinare a capului.
— Nu am nevoie de fată, zise, şi-i făcu un semn lui Michael, care-o lăsă liberă pe Eve.
Eve făcu câţiva paşi înapoi, privindu-l, nevenindu-i să creadă, ţinându-se cu mâinile de gât.
— Am ceea ce-mi doresc, continuă Bishop. Nu-i aşa, Myrnin?
Myrnin îi smuci cămaşa lui Shane, scoţând-o din pantaloni Şi iată, acolo, vârâtă la spate, pe sub betelie, era cartea.
O, nu!
Myrnin smulse cartea de acolo şi-l lăsă pe Shane să se ridice, iar el porni în direcţia lui Bishop. Sunt pe cale să-ţi înşel încrederea aceasta în modul cel mai dureros cu putinţă, îi spusese el lui Claire. Însă ea nu-l crezuse, până în clipa aceasta.
— Un moment, zise Myrnin, când Bishop întinse mâna după carte. Târgul a fost pentru familia lui Theo Goldman.
— Cine? A, da, replică Bishop, zâmbind. Toţi vor fi destul de teferi.
— Şi nevătămaţi, adăugă Myrnin.
— Îmi pui condiţii pentru mica noastră înţelegere? întrebă Bishop. Foarte bine. Sunt liberi să plece, şi nevătămaţi. Toată lumea să fie martoră că Theo Goldman şi familia lui nu vor suferi vreo vătămare din partea mea şi nici din a supuşilor mei, însă nu sunt bine-veniţi în Morganville. Nu mi-i doresc aici.
Myrnin îşi înclină capul. Se lăsă pe un genunchi în faţa tronului şi-şi ridică ambele mâini deasupra capului, ţinând cartea ca pe o ofrandă.
Bishop îşi încleştă degetele pe ea şi scoase un lung şi zgomotos oftat.
— În sfârşit, zise. În sfârşit.
Myrnin îşi rezemă antebraţele pe genunchi, dar nu încercă să se ridice.
— Aţi mai spus că o solicitaţi pe Amelie. Îmi este permis să propun o alternativă?
— Îţi este, fiindcă sunt într-o bună dispoziţie faţă de tine, în momentul acesta.
— Fata poartă pecetea Ameliei, zise Myrnin. Este singura din oraş care-i poartă în vechea manieră, după vechile legi. Ceea ce o face să fie, nici mai mult, nici mai puţin decât o parte din însăşi Amelie, sânge din sângele ei.
Claire îşi opri respiraţia. Avu impresia că toate capetele se întorc spre ea, toate perechile de ochi o privesc ţintă. Shane vru să pornească spre ea. Nu mai ajunse.
Michael ţâşni şi-şi trânti prietenul pe podeaua din piatră, mârâind ameninţător. Îl imobiliză acolo. Myrnin se ridică şi veni spre Claire, oferindu-i mâna cu curtoazia lui demodată.
Ochii îi erau încă întunecaţi, dar, în cea mai mare măsură, raţionali.
Şi acela fu motivul pentru care ea ştiu că n-avea să-l ierte cu adevărat niciodată, în veci. Aici nu vorbea nebunia.
Ci Myrnin, în persoană.
— Vino, zise el. Ai încredere în mine, Claire. Te rog.
Ea îl evită şi porni singură spre picioarele tronului lui Bishop, ridicându-şi privirea spre el.
— Ei bine? zise. Ce mai aşteptaţi? Omorâţi-mă.
— Să te omor? repetă el, stupefiat. Pentru ce aş comite eu o asemenea nesăbuinţă? Myrnin are destulă dreptate. Nu are sens să te omor, absolut deloc. Am nevoie de tine, să manevrezi maşinăria din Morganville în numele meu. Am decretat deja că Richard Morrell îi va supraveghea pe oameni. Îi voi acorda lui Myrnin onoarea de a-i guverna pe acei vampiri care vor alege să rămână în regatul meu, şi să-mi jure supunere şi credinţă.
Myrnin făcu o uşoară plecăciune.
— Sunt, desigur, adânc recunoscător pentru favoarea acordată, stăpâne.
— Încă un lucru, zise Bishop. Voi avea nevoie de capul lui Oliver.
De data aceasta, Myrnin zâmbi.
— Ştiu precis unde poate fi găsit, stăpâne.
— Atunci, porneşte la treabă.
Myrnin făcu o plecăciune, însoţită de complicate mişcări ale braţelor, ceea ce, în ochii lui Claire, părea aproape o batjocură.
Aproape.
Şi, în timp ce se înclina, îl auzi şoptind:
— Fă ceea ce-ţi spune.
După care plecă, îndepărtându-se, ca şi cum nimic din toate acestea n-ar fi însemnat absolut nimic pentru el.
Eve încercă să-i ardă o lovitură cu piciorul, însă el râse şi se feri, făcându-i ştrengăreşte semn cu degetul.
Îl urmăriră din priviri, cum dispare pe coridor.
— Lasă-mă să mă ridic, Michael, rosti Shane, sau înfige-ţi colţii în mine. Ori una, ori alta.
— Nu, rosti Bishop, pocnind din degete şi oprindu-l pe Michael, când îl văzu că-şi scoate colţii. Este posibil să am nevoie de băiat, ca să-i manevrez tatăl. Puneţi-i împreună într-o cuşcă.
Shane fu luat pe sus şi dus de-acolo, dar nu înainte de a mai exclama:
— Claire, o să te găsesc eu.
— Te găsesc eu mai întâi, răspunse ea.
Bishop sfărâmă lacătul de pe cartea primită de la Myrnin, apoi o deschise, răsfoind-o, ca şi cum ar fi căutat ceva anume. Rupse o pagină şi-i lipi capetele între ele, alcătuind un cerc din hârtie, plin de rânduri dense, cu un scris mărunt, întunecat.
— Pune-ţi-l pe braţ, zise, azvârlindu-l spre Claire.
Văzând-o că ezită, oftă.
— Pune-l, dacă nu vrei ca unul dintre numeroşii ostatici garanţi pentru buna ta purtare să aibă de suferit. Ai înţeles? Mama, tata, prietenii, cunoştinţele, sau persoane total străine. Tu nu eşti Myrnin. Nu încerca să te avânţi în jocurile lui.
Claire îşi strecură manşonul din hârtie în sus pe braţ, simţindu-se ridicolă; totuşi, nu i se părea că ar avea alternativă.
Atingerea hârtiei pe piele îi dădu o senzaţie neobişnuită; apoi, începu s-o absoarbă şi să se lipească de ea, ca şi cum ar fi fost o vietate. Cuprinsă de panică, încercă s-o smulgă de pe ea, dar nu reuşi nici măcar s-o apuce, atât de strâns i se lipea de braţ.
După câteva clipe de durere mistuitoare, se desprinse şi căzu singură.
În timp ce plutea, în cădere, Claire o văzu imaculată. Nu mai era nimic pe ea. Scrisul acela înghesuit rămăsese pe braţul ei... ba nu, pe sub piele, ca şi cum i s-ar fi imprimat ca un tatuaj.
Iar simbolurile se mişcau. I se făcea rău privindu-le. Habar n-avea ce semnificaţie puteau să aibă, însă simţea că se întâmplă ceva în interiorul ei, ceva...
Teama i se risipi. La fel şi furia.
— Jură-mi credinţă, îi ceru Bishop. În vechea limbă.
Claire îngenunche şi jură, într-o limbă pe care n-o cunoştea, însă nici măcar pentru o clipă nu se îndoi de faptul că făcea ceea ce trebuie. În realitate, chiar se simţea fericită. Strălucitor de fericită. O parte a ei îi striga: El te obligă să faci asta!, însă tuturor celorlalte părţi nu le păsa.
— Ce vrei să fac cu prietenii tăi? o întrebă Bishop.
— Nu-mi pasă.
Nu-i păsa nici măcar că Eve plângea.
— Îţi va păsa, într-o zi. Dar îţi acord acest favor: prietena ta Eve poate să plece. Nu-mi este absolut deloc de trebuinţă. Voi arăta că sunt îndurător.
Claire ridică din umeri.
— Nu-mi pasă.
Îi păsa, ştia că-i păsa, dar nu se putea îndupleca s-o simtă.
— Du-te, rosti Bishop, adresându-i un zâmbet de gheaţă lui Eve. Fugi. Găseşte-o pe Amelie şi spune-i că i-am luat oraşul, şi tot ceea ce preţuieşte ea. Spune-i că am şi cartea. Dacă şi-o vrea înapoi, va trebui să vină personal după ea.
Eve îşi şterse mânioasă lacrimile, privindu-l sfidătoare.
— O să vină. Şi eu o să vin cu ea. Nu eşti stăpân peste nimeni şi nimic. Ăsta e oraşul nostru, şi-o să te azvârlim afară din el, chiar de-ar fi ultimul lucru pe care l-am face în viaţă.
Vampirii adunaţi în sală izbucniră într-un râs general.
— Atunci, veniţi, răspunse Bishop. Vă aşteptăm. Nu-i aşa, Claire?
— Da, zise ea, venind să se aşeze pe treptele de la picioarele lui. O să vă aşteptăm.
Bishop pocni din degete.
— Atunci, haideţi să ne începem sărbătoarea, iar mâine-dimineaţă vom vorbi despre cum se va desfăşura de acum înainte traiul în Morganville. După pofta mea.