ANTIGONA-Sofocle

Preabunul Creon — zice-se — şi ţie-acum, Şi mie — mie, da! — ăst lucru-l spune-va, Când oveni, s-o ştie toţi cari n-o ştiau C-aşa-i porunca lui şi că de şagă nu-i! Şi cine-o va-nfrunta,oricine-o fi, strivit Cu pietre de norod va ispăşi! Şi-acum Ţi-i dat s-arăţi din viaţă-aleasă că purcezi, Ori că — de neam ăi fi! — dar josnic suflet ai.
ISMENA
Nefericita, vai! de lucrul stă aşa,Că m-oi împotrivi, că nu... ce-ăi folosi?
ANTIGONA
Gândeşte-te şi fii-mi părtaşă-n truda mea!
ISMENA
Ah! ce primejdii vrei să-nfrunţi!... Ce gânduri ai?
ANTIGONA
M-ăi ajuta ca leşu-i să-l ridic... să-l duc...
ISMENA
Să-nfrunţi opreliştea? Şi să-l îngropi ăi vrea?ANTIGONAMi-i frate, frate ţi-i — că-i vrea, ori nu! Ci eu, î Să ştii, întâmplă-se orice, nu-l voi trăda!|
81
ISMENA
Vai ţie!-n ciuda-mpotrivirii lui Creon?
ANTIGONA
Dar să mă smulgă alor mei el n-are drept!
ISMENA
Vai! Sora mea, gândeşte-te la tata cum Sfârşit-a viaţa lui, hulit şi-urât de toţi, Cum ochii-şismuls-a el cu însăşi mâna lui, Când făr'delegile-şi văzu! Cum maică-sa, Ce-i fost-a şi nevastă,vai, c-aşa i-a fost, C-un ştreang de gât îşi puse capăt vieţii ei! Cum bieţii noştri fraţi sfârşit-auviaţa lor, Zvârîindu-şi moartea unul altuia-ntr-o zi!... Şi-acum, că din al nostru neam rămas-am tu Şi eu, gândeşte-te ce încă mai cumplit Sfârşit ne-o mai pândi, de-n ciuda legii-om lua-nRăspăr puterea şi poruncile regeşti! Şi-apoi — să nu uităm cumva! — suntem femei, Şi pe bărbaţi a-i înfrunta nici că putem.
1
Mai tari îs cei ce cârmuiesc şi vrerii lor Se cade-a ne pleca,mai grele fi-vor chiar Poruncile ce-or da! Mă ierte-ai noştri morţi,
1 în epoca sclavagistă chiar în cetăţi organizate democratic, ca Atena, femeile nu participau în vreun fel la viaţa publică. Existenţa lor se depăna în cercul strâmt al roabelor şi al copiilor, departe până şi de activitateamembrilor masculini ai familiei.82
De-acolo din pământ, de vrerii celor maii în silă mă-ncovoi! Cel ce-ar râvni mai sus Decât îistă-n puteri, de-a binelea-i smintit!
ANTIGONA
Nici nu ţi-o cer! Dar mai târziu de-ăi vrea să-mi fiiDe ajutor, de ajutoru-ţi m-oi lipsi!Fă dar ce vrei! Că eu tot mi-l îngrop. Mi-i dragSă mor cu sufletu-mpăcat... Oi hodiniCu cel£e-mi fost-a drag, cui dragă-i fui şi eu.Şi sfântă vina-mi va fi fost! Că morţilor Mai lungă vreme fi-vom dragi ca celor vii:O veşnicie-oi sta-n pământ! Ci tu, de vrei,Şi-n râs poţi lua aceste rânduieli zeieşti!
ISMENA
Cum oare-n râs le-aş lua? Nici gând! Dar nici să-nfrunt Pe-ale cetăţii noastre legi în stare nu-s!







CREON
Te du-n pământ! Pe cei de-acolo să-i iubeşti! Cât fi-voi viu, nu o muiere-o cârmui!(Ismena se iveşte în pragul palatului. Doi sclavi o întovărăşesc)
CORIFEUL
Dar iat-o în prag pe Ismena! E toată In lacrimi, că sora-şi iubeşte. Un nor coborât-a pe frunteşi chipu-i Aprins şi sluţit de durere! Frumosu-i obraz e lacrimi şi jale.
CREON
(către Ismena)1 u, vipera care-n palat te-ai furişat Ca sângele-n ascuns să-mi sorbi! Cum n-am ştiut Că douăscorpii eu hrăneam, ce tronu-mi vreau Să-l deie peste cap? Hai! Zi-i: părtaşă-ai fost La-ngropăciunea lui? Ori juri că nici ştiai?
106107
ISMENADe
vină-s da! de-ngădui-va-mi ea s-o spun; Părtaşa-ăm fost şi vina-mi vreau cu ea s-o-mpart.
ANTIGONA
Nu-ţi iartă ca s-o spui zeiţa Dike, ea! N-ai vrut să mă urmezi; nici eu acunite vreau.
ISMENA
în suferinţa-ţi vreau — şi nu roşesc nicicum — Primejdia ce-nfrunţi s-o-nfrunt acum şi eu.
ANTIGONA
îl ştie Hades pe făptaş! Şi morţii-l ştiu!Cei cari nu vorba doar iubesc nu-mi sunt iubiţi.
ISMENA
Nevrednică să nu mă crezi că-s, sora mea; Să mor şi eu, slăvind acum pe-al nostru mort.
ANTIGONA
Părtaşă-n moarte n-ai să-mi fii! Şi vina-mi, nu! Asupră-ţi nu ţi-o lua! Mor eu, e de ajuns!
ISMENA
1 De-ar fi să mori, cum oare viaţa-aş mai iubi?
ANTIGONA
Pe Creon să-l întrebi! Ţi-i grijă doar de el!
108
ISMENADe ce şi sufletu-mi răneşti? Ce-ăi folosi?
ANTIGONA
Mă.doare-n suflet, da! de tine dacă-mi râd.
ISMENA
Dar cum — măcar acum — putea-voi să te-ajut?
ANTIGONA
Tu scapă-ţi viaţa ta! Eu nu te-oi pizmui.
ISMENA
De ce cu tine-odată n-aş muri şi eu?
ANTIGONA
Ales-am ce-am vroit: eu, moartea! viaţa, tu!
ISMENA
Te-am prevestit la vreme doar — n-ăi spune nu!
ANTIGONA
Dreptate-ai tu — spun mulţi — dar alţii zic că eu.
ISMENA


Dar totuşi vina-i deopotrivă-a ta şi-a mea.
ANTIGONA
Pe pace fii! Tu-n viaţă eşti... Eu sufletu-mi De mult mi-am dat, ca să-i ajut pe morţii mei.
109
CREONSmintite-s amândouă, văd! Dar una azi S-a fost smintit; cealaltă-i din născare-aşa.ISMENAŞi cei ce-s din născare, rege, înţelepţi, Se năucesc când mari năpăşti îi copleşesc.CREONAşa păţişi, când cu-o mârşavă te-nhăitaşi.ISMENA Dar viaţa-mi, fără ea, ar mai avea vreun rost?CREONDe ea nu-mi mai vorbi, ci spune-ţi c-a murit!ISMENACu-al tău fecior s-a logodit! Cum s-o omori?CREONSunt şi-alte brazde de arat pe ăst pământ!ISMENADar nu aşa-nţelesu-s-au şi el şi ea!CREONEu alui meu fecior femeie rea nu-i vreau!
110
ISMENAO! Hemon drag, cum tatăl tău te ia de sus!CREONDe-ajuns! Dă-mi pace tu, cu nunta ta cu tot!CORIFEULSoţia-i lua-vei tu chiar alui tău fecior?CREONDar ăstei nunţi chiar Hades pune-i-va sfârşit.CORIFEULSortită-i morţii — vad acum — din vrerea ta.CREONCum spus-ai tu, aşijderea gândesc. Hai! sclavi, Daţi zor! Duceţi-le de-aici! Nu zăboviţi! Şizăvorâţi
:
le-n palat! Şi slobode Nu vor mai fi! Că zornic la picior o iau Şi cei viteji, pe Hadesde-l zăresc venind. (Sclavii pleacă, ducând cu ei pe Antigona şi pe Ismena. Creon rămâne înscenă).CORULStrofa 1Ferice-s aceia ce făr' de amaruri Trăitu-şi-au viaţa! Când zeii Căminul cuiva să-l surpe voi-vor, Năpăşti făr' de număr zvârli-vor
111
Pe şirul urmaşilor lui... Aşa e Când urlă din Tracia vântul Năprasnic şi valuri şi valuri ridică,De scormone tot din adâncuri De mare şi-n sus vârtejeşte nisipul Cel negru, iar ţărmulnăprasnic Izbit de talazuri în vuiet vuieşte.Antistrofa 1



Pe toţi Labdacizii,
1
pe neamul acesta Ce-atât pătimit-a, văzut-am Năpăşti şi năpăşti că-i loviră.O vârstă Se stinge şi alta-i urmează, Dar ea-i moştenit-a blăstemul. Potrivă-i Un zeu s-a pornitşi nu e Scăpare... Când azi licărea o nădejde Asupra acestei din urmă Mlădiţe din neamulOedipos, a morţii Ţărână şi nesăbuita-i Vorbire şi-orbire au stins-o acuma.Strofa 2Ce om, în frufia-i, putea-va înfrânge Puterea ta, Zeus? Pe tine Nici somnul, stăpân peste toate,nici vremea-n Rotirea-i zeiască, ce-i fără Istov, nicicând nu te-o-nfrânge pe tine!
1
Labdacizii.
urmaşii lui Labdacos, rege legendar al Tebei.112
Tu făr' bătrâneţe domni-veiîn veci pe Olimpul cu strălucitoarea-iLumina! Ca ieri, în vecie,Aceleaşi rămâne-vor legile Firei!Belşugul prea mare nu vineDoar singur, ci-aduce şi multe amaruri.Antistrofa II Mereu schimbăcioasa nădejde i-ajută Pe unii, pe alţii-i înşeală în tot ce adesuşuratic visează.
1
Nădejdea furiş se strecoară în om, pân' clipa veni-va când talpa-i Şi-o frige.Ah! tare-nţeleaptă-i Zicala vestită: cui drumul pierzării Un zeu i-l deschide, tot răul Subchipul de bine-i se-arată. Şi doară-n Răstimpul acesta fugarnic El fi-va ferit de amaruri şi rele.(dinspre palat vine Hemon).CORIFEULDar iata-l! E Hemon, din fiii-ţi mezinul. Or vine zdrobit de durere Că maşteră soartă avuAntigona Ce-n pragul nuntirii-a pierdut-o?
1 O dată mai mult, se cuvine relevată neîncrederea accentuată cu care poeţii şi gânditorii greci vorbesc despresperanţă.113
i
El plânge c-a fost doar visare deşartă. (Hemon, venind de departe, dinspre oraş, se îndreaptăspre palat. Creon, vorbind mai întâi pentru sine, se adresează imediat lui Hemon).
CREON
Mai bine decât zodierii-om şti acum: Venit-ai, fiule, ciudos pe tatăl tău, C-aflaşi ce soartă-ihărăzii logodnicii? Sau orice-aş fi făcut, tu tot m-ai îndrăgi!
HEMON
O!
Tată,-n toate-ţi sunt supus: să mă îndrumi Cu sfatu-ţi părintesc şi eu te voi urma! Nuntire pentru mine nu-i — oricare-o fi — Ce-aş pune-o mai presus decât e_u_vrerea-ţi pun.CREONO! Fiul meu, ca toate vrerii părinteşti I se supun, ăst gând să-ţi fie îndreptar! Că de râvnimcopii şi de-i hrănim la sân, E ca s-avem urmaşi supuşi ce-or răzbuna Pe-ai lor părinţi, potrivacelor ce li-au fost Vrăjmaşi, şi vor slăvi pe cei ce-au fost de ei Slăviţi. Căci dacă zile-ai datunui copil Cui de părinţi nici i-ar păsa, doar un izvor De-amar ţi-ai dat, iar alor tăi vrăjmaşi prilej De râs le-ai dat. De farmecul vrunei femei Să nu te laşi momit şi capul nu cumva, O!
fiul
meu, să-ţi pierzi, că-ntr-un cămin, să ştii,
114
De gheaţă-s buzele ce-ţi dă femeia rea! Nu-i rău mai rău decât în însuţi neamul tăuSă-ţi ai duşmani! Alung-o deci! Vrăjmaşă ţi-i!La Hades ducă-se şi-acolo o nuntiCu cine-o vrea! Dar fiindcă-am prins-o doar pe ea,Din toţi ai mei supuşi, poruncile-mi călcând,Cetăţii-n tregi eu de minciună nu m-oi da!Cu viaţa-i va plăti! Să-l cheme cât o vrea