26 poze   16839 vizite
Albume
1aa-Roxy test11aaa-ROMANA1TEOa OBSESIA   Mdea      BeahAa VOLUMUL 5   Part2      Part3         Part4         Part5abbAfraid to lose controlajutoralabalaalablksnmaANTIGONA-Sofocle   antigona1BuZzZzZzZzZzZzZzZzZzZzZzCAP10Cap6Caroline AND TaylerCiao   YooFata babii si fata mosuluiFunny thingsFunny11HaaaHaaaHaaaHush hushI HAVE A FUTUREIM SO SORRYIMPORTANT FOR MYSELFJocurile Foamei- Revolta   EPILOG   Revolta01      Revolta02   Revolta03      Revolta04   Revolta05      Revolta06   Revolta07      Revolta08   Revolta09      Revolta10   Revolta11      Revolta12   Revolta13      Revolta14Jocurile foamei-Sfidarea   Sfidarea 13   Sfidarea01      Sfidarea02   Sfidarea03      Sfidarea04   Sfidarea05      Sfidarea06   Sfidarea07      Sfidarea08   Sfidarea09      Sfidarea10   Sfidarea11      Sfidarea12LA TIGANCILast examLimbi straineLostritamamanuuuuuu   Shiki JUNIORPadurea spanzuratilor   Padurea1      Padurea2         CARTEA A PATRA         ca4ROMANA1   ALABALAAA23Sa fie CLARSarmanul dionis   SEZ1shogunVAMPIRInr1   vampiriNR2      vampiriNR3         vampiriNR4         vampiriNR5         vampiriNR6         vampiriNR7         vampiri8         vampiri9      VM nr 1         Vm2         Vm3         Vm4         Vm5         Vm6         Vm7         Vm8         Vm9         Vm10         Vm11         vm12VDMxxStingerea   VDMXXSTINGEREA2      VDMxxxStingerea3         VDMxxxStingerea4         VDMxxxStingerea5         VDMxxxStingerea6         VDMxxxStingerea7         VDMxxxStingerea8         VDMxxxStingerea9         VDMxxxStingerea10

membru din 5 septembrie 2011

Padurea1

seamă fiindcă îi era frică să n-o găsească Apostol iar acolo şi să nuse întâmple cumva să nu mai poată scăpa din îmbrăţişările lui.Numai de două ori a trecut pragul în cele două zile şi de amândouăori Apostol a simţit-o, a alergat şi nu i-a dat drumul până ce n-asărutat-o cu atâta foc, că era să-şi piarză şi ea capul, ba a doua oarăa dat şi ordonanţa peste ei.A treia zi, după asfinţitul soarelui, groparul spuse locotenentuluică se duce la Făget, unde va zăbovi tocmai până sâmbătă dupăprânz, că are acolo o "tablă" de porumb şi ar vrea s-o are mâine cuuneltele şi vitele cumnatului, să isprăvească cu munca pământului şisă fie liniştit de sărbătorile Paştilor. Bologa uitase că e Săptămânapatimilor, cu toate că maică-sa îi amintise chiar şi în clipa porniriitrenului, mai întrebă câte ceva pe gropar despre sărbători, gând-indu-se numai că Ilona va rămâne singură aici. După ce dispărugroparul, Apostol, fericit, dădu să caute pe Ilona, o aşteptă... Nimic.Îl cuprinse o tristeţe chinuitoare când îi trăsni prin cap că fata o fidormind undeva prin vecini sau la vreo rubedenie. Numai la cină şi întâmplător îi spuse Petre că "fetişcana" s-a încuiat în odăiţa dinfund şi nici nu crâcneşte, parc-ar fi îngheţat acolo "cine ştie de fricacui"...Ziua următoare i se păru strâmbă, sfărâmată şi plină de un mirosacru. Nu văzu deloc pe Ilona. De-abia seara o întâlni, în tindă. Eragătită. În cap o năframă de mătasă verde ca iarba, iar pieptul strâns într-un lăibăraş de catifea roşie, ca în corset. În cancelarie nimeni; încealaltă odaie însă Petre horobăia, mormăind rugăciuni. Apostol,care tocmai ieşea din cancelarie, o surprinse pe când ea căuta să sestrecoare nesimţită. Îi veni să ţipe de bucurie şi totuşi încremeni înfaţa ei, privind-o doar cu nişte ochi lacomi şi plini de spaimă. Şi ease opri, îngrozită, şi se clătină puţin pe picioare... Astfel trecurăcâteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanţei din odaiaofiţerului.Apoi Bologa şopti cu o lucire nouă:― De ce te ascunzi de mine, Ilona?Fata, ca şi cum n-ar fi înţeles întrebarea, păli şi răspunse îndatăla altă întrebare ce tremura în ochii lui:― Lasă-mă... Trebuie să mă duc la biserică... E Vinerea mare...Denii... Şi poimâine sunt Paştile...Apostol îi văzu numai buzele şi nu-i auzi glasul. Pe urmă privirea îi coborî pe sâni gata parcă să spargă laibărul care-i apăsa. Deodatăse făcu roşu, o apucă de mână şi-i şopti cu altă înflăcărare, că fata îşi fer
i obrajii:
― Ilona, am să te aştept de la biserică...Fiindcă ea tăcu, Apostol continuă mai fierbinte, înfigându-şi ochiiaprinşi în ochii ei speriaţi:― Trebuie să vii, Ilona... acuma trebuie... de la biserică...negreşit... te aştept...
Ilona se cutremu
ră şi dădu să treacă. El îi aţinu calea să-i audărăspunsul înainte de toate.Se ciocniră piept în piept şi Apostol o strânse brusc în braţe şi o

sărută prelung parc-ar fi dorit să-i soarbă tot sufletul dintr-o dată.Fata, cu braţele moarte, murmură aproape deznădăjduită:― Doamne... Doamne, iartă-mă...― Să vii, Ilona... Ilona! bâlbâi Bologa dându-i drumul în vreme ceea, cu paşi moi, ieşea din tinda întunecoasă.Apostol Bologa rămase câteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacăa fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veşnic nesăturatăşi-a bătut joc de dânsul. Pe buze îl ardea sărutarea ei şi în inimă ofericire atât de vie, că începu să strige, în neştire, ca şi cum ar fi încercat să înăbuşe un glas tulburător:― Petre!... Petre!...Ordonanţa apăru în pragul odăii, crezând că s-a întâmplat ceva.Apostol îşi veni în fire, se uită foarte vesel la Petre o clipă şi-i zise,numai ca să nu tacă:― Ce faci, Petre?... Gata cina? Patul? Mi-e foame, Petre, şi suntaşa de mulţumit, aşa de...Soldatul răspunse grav, parcă veselia stăpânului i-ar fi căzutgreu:― Am pregătit tot, don' locotenent... că pe urmă să mă pot ducela biserică...― Bine, bine, Petre... Du-te... unde vrei! strigă Apostol de-abiastăpânindu-se să nu-l îmbrăţişeze, într-atâta bucuria din sufletul luisimţea nevoia să se împartă şi să se desfete.Nu intră în odaie, ci se repezi afară, ca şi când ar fi vrut să-şivestească fericirea deodată cerului şi pământului. Răcoarea serii îldezmetici. Se întoarse înapoi. În faţa casei îi apăru ca o străfulgerareprin creieri să meargă şi el la biserică, într-o clipă se hotărî şi în ceaurmătoare îşi luă seama, zicându-şi că va fi mulţime mare acolo şinu va putea vedea pe Ilona şi poate nici la sfârşitul slujbei nu o va întâlni, iar până să vie dânsul acasă...Pe uliţă treceau din când în când oameni singuratici sprebiserică. În odaia lui era aprinsă lampa şi, prin ferestrele mici, cuPerdeluţele albe netrase, văzu patul aşternut."Dar dacă n-are să vie?" îi răsări prin minte pe neaşteptate şi înaceeaşi secundă îi zburară din suflet toate bucuriile.Un fior de frig îl străbătu din cap până-n picioare. Intră în ogradă,mâhnit, cu un cărbune aprins în inimă. Petre plecase. Era singur întoată casa. Pe masă îl aştepta mâncarea rece. Nici n-o atinse. Luă ocarte de pe policioara de la căpătâiul patului şi se aşeză la masă săcitească, să-şi omoare vremea şi mai ales să-şi ostoiască gândurile.Literele se încurcau, fugeau şi se vălmăşeau. Şi inima-i era plină demustrări nedesluşite."Dacă nu vine, înseamnă că nu mă iubeşte şi atunci..."Ultimul cuvânt îi rămase suspendat în creier ca un vârf defloretă. Atunci... Atunci... Îşi dădea seama că iubirea aceasta îldepărtează de toate credinţele şi năzuinţele lui şi totuşi simţea căfără de ea i s-ar istovi inima şi viaţa însăşi şi-ar pierde orice rost, iarlumea ar deveni un pustiu fără margini. Nici o clipă nu s-a gânditunde îl va duce iubirea Ilonei, ca odinioară când a iubit pe Marta şi

când a ştiut că va lua-o de nevastă. Acum nu era capabil să segândească la nimic, căci dorea pe Ilona, cu toate simţirile şigândurile, neîncetat, parcă toată fiinţa lui ar fi fost ameninţată depieire dacă nu i-ar fi jertfit ei toate clipele. Teama că Ilona nu va veni îl ustura până în măduva oaselor.Cartea îi tremura în mâini şi lumina lămpii începu să-l enerveze. Trânti volumul pe laviţă şi se plimbă de ici-colo, din ce în ce mairepede, ca şi cum ar fi vrut să grăbească mersul vremii şi apropiereaclipei hotărâtoare.
Î
n sfârşit nu mai putu răbda lumina şi stinse lampa. Mai umblăcâteva minute prin odaie, dar neliniştea nu-l părăsi. Îmbrăcat cumera, se lungi în pat. Întunericul şi tăcerea îl mângâiau. Îşi auzeabătăile inimii, ca nişte gâlgâiri înăbuşite. Ca să înşele vremea, seapucă să numere; nu ajunse nici până la zece şi pierdu şirul... Trecu aşa o veşnicie... Apoi deodată auzi, pe uliţă, glasuri... Vrusă se ridice, dar imediat se răzgândi şi rămase nemişcat... "Ar fitrebuit s-o aştept afară", îşi zise cu disperare îngrozitoare în suflet.În aceeaşi clipă paşii ei răsunară în ogradă. El îi recunoscu, deşiniciodată nu şi-a dat seama că-i cunoaşte... Paşii intră în tindă şi se înmoaie, apoi se opresc şovăind... Apostol simte şovăirea şi iar îşiaude limpede bătăile inimii... Pe urmă clanţa se mişcă fără zgomot şinici uşa nu scârţâie, deschizându-se puţin, de-abia atâta cât îitrebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgeră prin gând lui Apostol săsară din pat şi iar rămâne ţintuit pe loc, încercând să-şimulcomească inima şi înfricoşat să n-o sperie... "De ce nu închideuşa?" îşi zice apucat de o nouă disperare. Dar chiar atunci audezăvorul şi sufletul i se aprinde într-o scânteiere de bucurie.Ilona încremeni două minute lângă uşă... În tindă se auziră alţipaşi, grei, târâţi... Bologa şi Ilona se cutremurară, ca şi când, fiecare în parte ar fi aşteptat ivirea unui vrăjmaş pedepsitor... În curândzgomotul din tindă se potoli... "A fost Petre", se gândi Apostoluşurat, auzind îndată foşnet de fustă apropiindu-se... Fata se oprilângă pat, mereu nehotărâtă şi îngrozită. Inima în piept i sezvârcolea atât de aprig, că Apostol îi auzea zvârcolirile... ApoiApostol nu se mai putu stăpâni. Întinse braţul spre ea şi degetele luiatinseră sânii strânşi în laibăraşul de catifea... Ilona scoase un ţipăt înăbuşit
.
― Ilona... turturica mea sălbatică! şopti Bologa răguşit, luîndu-imâna rece şi încercând să se ridice.― Mi-e frică... mi-e frică... iartă-mă! murmură fata, vrând să seferească, cuprinsă brusc de o voinţă nouă de împotrivire.Dar tot atunci simţi că nu mai are nici o putere şi se plecă asupralui, îngânând cu patimă:― De acuma nu-mi pasă... chiar să mă omoare!
Î
i alunecă piciorul pe podele şi căzu moale, pe pat, suspinândlângă Apostol...
5


plutonierul mai poruncitor parcă şi salutând din nou.Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe,nervos:― Te-am mai văzut undeva pe d-ta, plutonier!... Unde serveşti, lace birou?― La pretura diviziei, răspunse plutonierul cu un zâmbet
urât.
― Da? mormăi locotenentul, tot nedumerit, fiind sigur că l-avăzut aiurea, undeva, şi necăjit că nu-i vine deloc în minte undeanume.
Î
şi aruncă ochii în foaia de serviciu, iscălită de un aghiotant. Erainvitat să se înfăţişeze imediat la comandame
ntul diviziei spre aprimi ordine.
― Bine, zise Bologa liniştit. Voi veni mâine dimineaţă, căciacuma tot e târziu şi până să ajung eu acolo, excelenţa...― Aveţi maşina la dispoziţie, domnule locotenent, îl întrerupseplutonierul, stăruitor. Chiar am ordin să vă...― A, da... aşa-i... Atunci, bine... Atunci aşteaptă puţin, făcuApostol, plictisit numai pentru că trebuia să se despartă de Ilona.Intră în cancelarie, spuse că pleacă la cartier, apoi se dusedincolo unde Ilona îl aştepta tremurând, plânsă, cu o bănuială rea îninimă.― De ce te cheamă? şopti ea atât de încet, parcă odaia ar fi fostplină de vrăjmaşi la pândă.― Ei, cine ştie ce fleacuri, mormăi Apostol cu glas indiferent,gătindu-se de drum.Apoi, după ce îşi puse casca, merse lângă ea, tulburat şi elacuma, simţind în suflet o prevestire grea. Vru să-şi ascundă însăneliniştea şi bolborosi:― Ilona... la revedere!... N-ai nici o grijă... Spune-i şi tatălui tău...Adică... da... el e chiar în Făget, da... Am să-i spun eu... Fii liniştită,micuţo... liniştită!...― Ia seama pe acolo! murmură Ilona cu obrajii lăcrimaţi,rugătoare şi înfricoşată. Dumnezeu să-ţi ajute!― Amin! murmură Apostol, închinându-se. Pe urmă o strânse înbraţe şi o sărută, şoptindu-i în ureche, ca o mărturisire de dragoste
:
― Liniştită... N-ai grijă... Mireasa mea...Plutonierul stătea în mijlocul ogrăzii, rezemat într-un picior, cumâna în şold, cu ochii închişi, parcă i-ar fi fost teamă de luminasoarelui. Zărindu-l aşa, Apostol Bologa îşi reaminti brusc că l-a văzut în Zirin, la execuţia lui Svoboda, instruind în spatele spânzurătorii pecaporalul scund şi negricios care avea să fie călău. Apostol sescutură ca de un gândac greţos şi se urcă în automobil fără să semai uite la el. Numai când porni maşina, întoarse capul. Ilona era înpoartă; gura zâmbea, ochii plângeau...Pe şoseaua netedă, automobilul zbura. Bologa privea drept înainte, văzând în acelaşi timp spatele şoferului şi al plutonierului,botul maşinii şi panglica sură, şerpuită, ce venea şi se pierdea subroţile vertiginoase. Gândurile lui însă alergau când înainte, când înapoi, fără astâmpăr, ca un cârd de păsări rătăcite. Oare de ce îl

cheamă generalul? Poate că reclamaţia lui Pălăgieşu... dar tocmaiacuma?... Şi Ilona, cum a rămas în poartă... parcă şi-ar fi luat rămasbun pentru totdeauna... De ce şi-a luat rămas bun?Şoseaua pătrundea într-o pădure de brazi. Înainte de a ieşi dinpădure, Apostol auzi un glas care-i risipi gândurile. În aceeaşi clipăvăzu faţa cenuşie a plutonierului, întoarsă spre el, împărţită în douăde un rânjet.― Numaidecât ajungem, domnule locotenent, la locul unde suntspânzuraţi spionii, zicea plutonierul şi, parcă n-ar fi mişcat delocfălcile, rânjetul ciudat îi rămânea neclintit. Merită să vedeţi cumatârnă şi acum ca nişte...
Au
tomobilul, trecând peste o groapă, curmă vorbeleplutonierului. Bologa, uitându-se mereu în faţa lui, tăcu şi întinsedoar gâtul, ca şi cum ar fi vrut să vază mai bine.― Mai este o cotitură, urmă plutonierul, cu mândrie în glas.― Două, două! strigă şoferul, fără a întoarce capul.― Aşa-i... da... două, exact! zise iar plutonierul, ruşinat, dar cuochii tot spre locotenent, aşteptând, poate, un răspuns.Glasul plutonierului enerva cumplit pe Bologa. Îşi smulse privireadin faţa lui şi o ridică mai sus, înainte. Sufletul întreg i se ghemui într-o aşteptare chinuitoare. Dar când sosiră la cotitura a doua, îifulgeră deodată prin creieri numele lui Klapka, de care se lega, ca odantelă în jurul unui nasture, pădurea spânzuraţilor... Şi numaidecâtaşteptarea se schimbă într-o groază cu mii de ghimpi, care-i înţepauinima din ce în ce mai dureros.Cotitura rămase în urmă. Şoseaua cobora într-o groapă largă, cufundul de livezi şi ogoare. În mijlocul gropii, ca un smoc de păr pe ochelie de perucă cu marginile răsfrânte, înnegrea o branişte.Maşina parcă nici nu mai atingea pământul... Plutonierul se uităiar înapoi, repede, crezând că locotenentul va porunci să micşorezeiuţeala. Apostol nu vedea nimic... Panglica sură, copacii braniştii...
În câteva clipe auto
mobilul înghiţi cele patru sute de metri câtţinea păduricea, şi totuşi lui Bologa i se păru c-a mers o veşnicie,atât de bine a văzut tot. Pe dreapta erau patru, fiecare pe câte uncopac, toţi cu capetele goale, legănându-se foarte uşor, parcă numaide vântul stârnit de goana maşinii. Cei doi de la margini întorceauspatele şi aveau opinci în picioare. Unul din mijloc cu nişte bocanciplini de noroi, privea cu ochii negri cât cepele în şanţul şoselei şi, dinfaţa umflată, violetă, scotea limba vânătă spre trecători. În stângaatârnau trei, uitându-se pe şoseaua dreaptă, nepăsători şi neclintiţi,dar cu creştetele lipite de crengile de deasupra. Doi erau într-un arinbătrân, mai sus ca ceilalţi, iar mai încolo, pe o cracă subţire, care temiri cum nu se rupea, se vedea unul singuratic, cu mâinile legate laspate, scurt şi slab, ca un copil, cu faţa toată cafenie, ca şi când ar fifost muruit cu lut gras. Din acelaşi copac şi la aceeaşi înălţime semai întindea o creangă groasă, liberă...Apostol Bologa îi văzuse pe toţi aşa de lămurit, că ar fi pututspune despre fiecare câţi nasturi avea pe hainele murdare şizdrenţuite... Şi totuşi în ochii lui, cei şapte se multiplicau neîncetat,

iar braniştea se transforma treptat într-o pădure fără margini,spintecată de un drum fără sfârşit... Şi în fiece copac al păduriinemărginite, de-a lungul şoselei nesfârşite, i se părea că atârnă alţioameni, mereu alţii, toţi cu ochii după el, cerându-i socoteală...Automobilul gonea acuma alături de linia ferată pe şoseauadreaptă şi netedă ca o riglă. Braniştea nici nu se mai vedea. Înainte,la vreo doi kilometri, lucea turnul bisericii din Făget şi, ceva maiaproape, roşea coperişul gării, care era chiar în marginea satului.Apostol se uita drept înainte, dar în ochii lui jucau spânzuraţii, numaispânzuraţii, din ce în ce mai mulţi şi mai mustrători... Apoi deodată, în mijlocul lor apăru iar faţa plutonierului, cu zâmbetul supărător, ce-i descoperea dinţii gălbui, cu o gaură neagră în gingia de jos, şi iarauzi glasul enervat, care încerca să fie linguşitor:― Cele două santinele pe care le-aţi văzut stau numai ziua, ca sănu-i ciugulească corbii, pentru că pe aici sunt mulţi corbi, foartemulţi... Noaptea le retragem, fireşte... noaptea nu umblă corbii. Întâifusese ordonat să atârne numai trei zile, dar pe urmă excelenţa,având în vedere înmulţirea cazurilor criminale, a hotărât să rămâieacolo spânzuraţii, până la noi ordine...Bologa nu zărise santinelele şi de-abia acuma băgase de seamăcă plutonierul e ştirb. Glasul i se părea cu totul străin şi parcă ieşeadintr-un beci umed. Înţelegea fiece vorbă şi se mira cum poate vorbiplutonierul atât de liniştit, ca din carte. Apoi simţi o nevoie crâncenăsă zică şi el ceva şi bâlbâi răguşit:―
Îngrozitor!Plutonierul nu auzi bine
şi căscă ochii cenuşii spre Apostol care,furios, ţipă aşa de ascuţit, că şi şoferul se uită o clipă înapoi:―
Îngrozitor!

Î
ngrozitor... am înţeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcând repede capul.
Î
ndată ce rămase singur, în faţa lui Apostol începu iară să răsarăpădurea spânzuraţilor... Dar acuma părea că toţi sunt la fel şi înprivirea tuturor străluceşte aceeaşi însufleţire stranie, ademenitoare,ca şi focul din ochii oamenilor care pornesc la asalt. Apostol secutremură. "Acelaşi om, spânzurat de nenumărate ori, ca oprotestare nesfârşită..." Şi deodată îşi zise: "E Svoboda... privirealui..." În aceeaşi clipă îşi aminti cu o precizie chinuitoare cum a votatcondamnarea cehului, cât a fost de trufaş că a avut onoarea să facăparte din Curtea Marţială, cum s-a amestecat, din exces de zel, şicum a dat o mână de ajutor la pregătirea execuţiei, cum a apucatştreangul încercându-l dacă e destul de rezistent... În amândouăpalmele simţea atingerea aspră a funiei. Amintirea aceasta i seprefăcu în suflet într-un simţământ de ruşine şi părere de rău, atâtde cumplit, de mustrător, parcă ar fi stat în faţa lui Dumnezeu înziua judecăţii de apoi. Simţământul straniu îl stăpâni numai osecundă, şi totuşi parcă îi deschise larg porţile adâncimilornepătrunse, unde clocotesc explicaţiile tuturor tainelor vieţii.Apoi vedenia spânzuraţilor pieri brusc, şi în inima lui Apostolcoborî o linişte mare. Privirile lui îmbrăţişau munţii, şi văile, şi cerul...

Prin răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelortinere de fag şi clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare.Verdele mohorât al pădurilor se îngâna într-o armonie caldă cualbastrul alburiu al văzduhului.



Albumul selectat contine subalbume care pot fi accesate din lista de albume din partea stanga.







Comentarii album • 0
Acest album nu are incă nici un comentariu.
Trimite mesaj Înapoi Nu poți trimite un mesaj fără conținut! Nu este permisă folosirea de cod HTML in mesaje. Mesajul nu a fost trimis din motive de securitate. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Va rugam sa ne contactati prin email pe adresa office@sunphoto.ro Mesajul nu a fost trimis din motive de posibil spam. Ati trimis prea multe mesaje in ultimul timp. A apărut o eroare în timpul trimiterii mesajului. Vă rog încercați din nou. Mesajul a fost trimis.