V a s i l e V o i c u l e s c u|
1
Lostria
NICIERI
D
IAVOLUL
CU
T
OA
T
puia i nagodele lui nu se ascunde mai bine ca în ape.Dracul de balt, se tie, este nelipsit dintre oameni i cel mai amgitor. Ia felurite chipuri: dela luminia care pâlpâie în beznele nopii i trage pe cltorul rtcit la adânc, pân la fatauie care se scald în vultori i nu-i decât o tim viclean, curs pus flcilor netiutori cas-i î
nece.Pe Bistria, Necuratul rânduise de mult vreme o nagod cu înfiarea de lostri.De sus de la izvoare i pân dincolo de Piatra, petele naibei se arta când la bulboane, cândla uvoaie, cu cap buclat de somn, trup ui de alu i piele pestriat auriu, cu bobie roii -ruginii, ca a pstrvului.Dup prubuluiala vântorilor de pete, ar fi ca la doi coi de lung i ar cântri cu totdinadinsul dincolo de dousprezece ocale. Alteori îns, când vrea s înele cu tot dinadinsulpe cel pe care i-a pus ochii, crete de trei ori pe atât i îi schimb artarea. Iese i seîntinde, moale, la râni. De departe, ai zice c e o domni lungit la soare pe plaja de nisipargintiu.Lostria vrjit a ademenit mult lume. Pescari iscusii i-au întins mrejele, dar auczut ei în mrejele fermectoare, ca s se duc pentru totdeauna la fund. A tras în capcancopii netiutori, copilandri furai de strlucirea ei, flci tulburai i dui în ispite defrumuseea-i fr împotrivire. N-a fost an s nu-i ia, acolo, în genun, dajdia ei, unul sau doiini scoi din mini.De la o vreme, oamenii au început s-i dea seama de primejdie i s se pzeasc.
Când zreau lostria fulgerând ca o sabie care taie apele în sus i în jos, întorceau capul i
fugeau. Cei de pe plut, când o vedeau luând
u
voaiele în lung i cltorind alturi de ei,
nutiau cum s cârm
e
asc i s se abat din calea nzdrvanei. Era prdalnic! Hulpav
depete, pe care-l înghiea cu nemiluita. Dar mai ales nestul de carne de om, crei
ajunseses-i duc dorul i flmând, se fcea din ce în ce mai îndrznea, mai frumoas,
maiademenitoare. Dar i lumea din ce în ce mai învegheat. Cci acum lostria era
vestit. Ocunoteau toi i se fereau.Dintre rândurile de copilandri care crescuser flci,
alergând cu undiele pe urmelelostriei, unii pieriser înecai, cei mai muli, temtori, se
lsaser. Numai Aliman, singur, îirmsese credincios. Mereu îi întindea cârlige cu tot
soiul de nade gustoase, mai alespstrvi vii, i nu pierduse ndejdea c o dat i-odat o
s-i caz în mâini. El nu credea înbasme bune pentru copii. Râdea când i se povestea de
time schimbate în lostrie, ori denaiba prefcut în pete. i flcul prigonea neobosit
fiara apelor,
c
are parc fugea de el.
Dac are ea vrjile ei, apoi le am i eu pe ale mele,
glumea pornind iar la vânat.Zvârlind de atâia ani undia i aezând cârlige, i se artase i
lui de câteva ori vestita lostri,nlucind prin bulboane, mldie i întru totul minunat, ca
un pete din poveste. Dar totuipete adevrat
