cucernic m-am purtat!(Dusă din urmă de paznici, Antigona se îndepărtează. Creon se întoarece în palat.)CORULStrofa 1Doar şi Danae îndurat-a o soartă Ca tine,
1
că-i luat-au lumina Cerească şi-n tainiţa-au dus-o-ntre ziduri De-aramă, de nimeni văzută! Culcuşu-i mormântul! Şi doară purcede Şi ea dintr-oviţă vestită, în trupu-i chiar Zeus semănase din ploaia-i De aur! Puterii ursitei Nici ploaia, niciAres, nici zidul cetăţii Cel tare, nici năvile negre Bătute de valuri, nicicând îi scăpa-vor!
1 Prevenit de un oracol că era sortit să piară ucis de un nepot, Acrisios, rege în Argos, îşi închise fiica într-otainiţă subpământeană, fără să poată împiedica îndeplinirea profeţiei; rodul dragostei lui Zeus pentru Danae aveasă fie Perseu.130
Antistrofa 1 Şi fiul aşa furtunos al lui Dryas,
1
Ce-a fost al edonilor rege, închis de Dionysosfost-a-ntre ziduri De piatra, c-avut-a vorbire Semeaţă. Şi-atunci şi mânia-i aprinsă Se stinse!Târziu înţeles-a Că-i mare sminteală vorbirea trufaşă Cu zeii, că el pe bachante-n
2
Pornirealor sfântă voind să le-oprească Şi focul lui Bachus să-l stingă, Mâniat-a pe Muze, ce drag ause flaut.Strofa 2De sus, de pe Stâncile Negre, ce marea în două-o despică, vezi ţărmul, Bosforul, şi-n Traciavezi Salmidesos,
3
Pe unde şi Ares, slăvitul Pe aste meleaguri, văzu pe feciorii Cei doi, — feciorii lui Phineus
4
— Cu chipul sluţit de-o femeie aspidă, Ce rău înţepatu-le-a ochii,
1 Lycurg, regele tracilor edonieni, în legătură cu care vezi
Iliada,
VI, 13 şi urm,; tatăl său Dryos era rege trac.2
Bachante.
adepte ale cultului lui Bachus.3
Salmidesos:
oraş pe coasta tracă a Mării Negre.4 Plexippos şi Pandion, orbiţi de mama lor vitregă şi închişi după aceea, la fel ca Antigona. Jalnica lor poveste pare să fi inspirat pe Sofocle în două piese astăzi pierdute.131
De-orbit-au... Dar nu cu vreo spadă-i lovit-a,Ci însăşi cu mâna-i cruşităDe sânge, cum şi cu suveici ascuţite.Antistrofa 2Surpaţi de durere, sărmanii-şi dau duhul, Jălindu-şi cea soartă amară, Că maica lor nuntă cu blastem făcuse, Măcar că-i de-obârşie veche: Ii fost-a strămoş Erechteos i„. Şi tatăl, Boreas,
2
de viţă zeiască-i! Ea-n peşteri crescuse, departe, în pline Furtuni părinteşti... Măcar că Fugeaca un cal peste dealuri râpoase, De Parcele
3
fără de moarte Şi ea fu lovită! O! fata mea dragă!(După câteva clipe de tăcere, soseşte Tiresias. Un copilandru îi arată drumul. Se îndreaptăcătre ascultători).
TIRESIAS
Cârmuitori tebani, facut-am drumu-n doi, Dar dintre noi, vedea doar unul pentru doi, Că far'de călăuz cu greu păşeşte-un orb!
1
Erechteos.
rege legendar al Atticii.2
Boreas.
vântul de nord, dinspre Tracia.3
Parcele
sau
Moireler.
ursitoarele
{Clotho, Lachesis şi Atropos).
132
CREONTiresias, uncheşule, ce veste-mi dai?
TIRESIAS
Ţi-oi spune tot, dar pe tâlcuitor s-asculţi!
CREON
Dar de la sfatul tău nicicând nu m-abătui.
TIRESIAS
De-aceea şi-nţelept cetatea-ţi cârmuişi!
CREON
E drept! Că din povaţa-ţi mult folos am tras.
TIRESIAS
Gândeşte-te!... Un pas greşit... şi eşti pierdut.
CREON
Dar ce-o mai fi? Doar că te-aud şi mă-ngrozesc.
TIRESIAS
De-asculţi ce-mi spune meşteşugufrrfeu, ăi şti: Cum stăm aşa-n străvechiu-mi jilţ de zodier, Şi păsări fel şi chip în juru-mi forfoteau, Deodat-aud un croncănit ţipos, cobind A rău, cum nicic-am auzit! Se sfâşiau Cu ghearele — m-ara dumirit — că-asurzitor Din aripi hârşcâiau...Spăriat, prinoase vrui S-aduc pe-altaru-aprins, dar flăcări nicidecum
133
Hefaistos
l
zvârlea... Grăsimea coapselor Ce se topea-n cenuşă sfârâia; plesniŞi fierea şi-n văzduh s-a-mprăştiat în stropi.Ciolanele-s golaşe de grăsimi... AşaĂst copilandru-mi povesti de-a fir a păr,Dar n-am putut vreo prevestire desluşi,Şi jertfele-n zădar mi-au fost; iar ăst copilMi-a fost un călăuz, cum altora-s şi eu!Cetatea pătimeşte-acum din vrerea ta!Sunt pline altarele şi vetrele zeieştiDe păsări şi de câini cari sfâşie-n hăbuciĂst stârv al bietului fecior al lui Oedip.Şi zeii a noastre jertfe, rugi, nici mai primesc; Nici focu-aprins sub coapsa celor ce-s jertfiţi. N-auzi niciun cirip de binevestitor,Că păsările-s îmbuibate în grăsimi,în sângele prelins din stârv. Gândeşte-te,O! fiul meu, greşeala-i lucru omenesc,Că toţi greşesc! Iar de-ai greşit, dar ştii s-o-ndrepţiŞi de nu te-ăi îndărătnici, cuminte eşti!Ferice-ăi fi! Că-mbăţoşarea în greşeli,Greşeli cu droaia trage după ea — să ştii!Dă-i pace unui mort! Nu mai lovi un hoit!Ce vitejie-o fi pe cel care-a muritTu iarăşi să-l omori? Eu binele ţi-l vreau,De-aceea-ţi spun ce-ţi spun... E-atât de-mbietor S-auzi un sfetnic bun, când sfatu-i de folos!
1.
Hefaistos:
fiu al lui Zeus şi al Herei, zeul-faur, personificarea focului.134
CREON
Moşnege,-n mine toţi loviţi, ca nişte-arcaşiCând ţinta şi-o chitesc! Tâlcuitorii-acum Nici ei nu-mi dau răgaz... iar cei ce mi-s din neam
M-au târguit de mult şi m-au vândut. Hai, deci,Hai! Strângeţi bani! * Din Sardes, voi, din India,Tot aurul l-oţi aduna, dar de-ngropat, Nu-l îngropaţi! Nici dacă-ar fi ca vulturiiSă-nşface stârvul lui şi la picioareleLui Zeus ei l-or căra şi-acolo l-or mânca, Nici chiar aşa — cu preţul ăstui greu păcat — Şi încă n-am să iert să-l îngropaţi. Doar ştiuCă niciun om nu-i poate prihăni pe zei.Tiresias, uncheşule, şi cei şireţiSe dau de-a dura, ruşinos^de-qr fi momiţiDe-arginţi şi-n vorbe goale-apoi s-orjnyăli.
TIRESIAS
Vai, vai!Ce om putea-va şti... şi cui i-o da prin gând...
CREON
Ce-ăi vrea să spui? Ce-i astă vorbă ce-o spun toţi?
TIRESIAS
A fi-nţelept, nu-i cea mai mare din ayerijL
1. în original: "îmbogăţiţi-vă".135
CREON
Iar a nu fi, nu-i dintre rele cel mai rău?
TIRESIAS
De astă boală — pasămite — mi-eşti picnit.
CREONNu
cu ocări răspunde-voi unui proroc!
TIRESIAS
Ce alta faci, când spui c-am prorocit greşit?
CREON
Aşa-s tâlcuitorii toţi: setoşi de-arginţi!
TIRESIAS
Dar şi tiranii jinduiesc la bani mârşavi!
CREON
Au, ştii ori nu că unui rege-acum vorbeşti?
TIRESIASO
ştiu — că doar prin mine ţara-ţi mântuişi.
CREON
Proroc dibaci! Tu parcă tot a rău ne-ai vrea!
TIRESIAS
M-aţâţi să-ţi spun ce-n suflet îmi ţineam ascuns.
136
CREON
Hai, zi-i! Dar nu că-mi fi-vei hămesit de-arginţi.
TIRESIAS
Nu pentru-arginţi, ci pentru binele-ţi vorbesc.
CREON
Din ce mi-am pus în gând nicicum nu m-oi urni!
TIRESIAS
Să ştii că nu s-o mai roti nici soareleDe multe ori, şi tu, prin moartea unui drag
Cu apă sfântă-apoi eu stârvu-i l-am lăiat,Cu ramuri proaspăt rupte-aprins-am rug şi-am arsĂl rest de stârv şi din ţărâna ţării luiAm strâns un moviliş; spre scorbura din stânci Ne-am dus, unde-i culcuşul nunţii ei şi eŞi-ălmorţii ei culcuş! Şi unul dintre noi
;
""V;| t*
1
Un vaiet auzi, ţipos, din depărtări,Dinspre mormântul ei, rămas neprinosit.Fugi lui Creon veste-a-i da! La câţiva paşiEra, când desluşi un bocet 'năbuşit...Cum a oftat!... şicâtjăli!: "Nefericit
!
1
Pluton,
zeul infernului şi al morţii.144
Ce sunt! Au sunt proroc? Ori azi străbat un drum, Cel mai jălanic drum din câte-am străbătut?Mi-aud copilul! Da, e glasul lui! L-aud! Mi-adie în urechi. Hai, sclavi, înspre mormânt! Zoriţişi pietrele ce scorbura o-nchid Le răvăşiţi şi-nuntru iscodiţi!... Ce-aud? Pe Hemon? sau... sau joc de mine zeii-şi bat!" Poruncii-nnebunitului stăpân noi ne-am Plecat: cătam iscoditor,când... ce să vezi? în hruba ceea-n fund, cu-n ştreangjie in, făcut Juvăţ, ea spânzura, iar Hemon, lângă ea Chircit, ci^bra|el^ijîuj]oci>r cuprinzând, Logodnica-şi jalea şi jalnicul sfârşitAl nunţii lor... şi că părinte nemilos Avu... Când Creon îl văzu, în vaiete Zbucni... Pătrunse-nhrubă-apoi şi-amar, amar Gemu: "Vai! ce-ai făcut? Ce gând te-a mistuit? De cepierzarea-ţivruşi? De ce? Hai, fiule, Hai, vino, rogu-te-n genunchi!" Dar fiul său îi azvârlit-a nişte ochifurioşi şi... ptiu! Cu scârbă-l şi scuipă-n obraz. Făr' un cuvânt, îşi scoase spada-i cu-ndoit tăiş,dar... nu L-a nimerit... La fugă-o rupse taică-său. De ciudă pământiu, cât ai clipi din ochi, înspada-i pieptul şi-l propti şi s-a străpuns. Când duhul să şi-l dea, cu braţele-i molâi Fecioarei-istrânse leşul drag şi sângele îl năpădi, ţâşnind pe-obrajii-i pământii. Acum sunt laolaltă, ea şiel... Doi morţi! La Hades ei a nunţii slujbă-acum slujesc.
145
Şi-aşa ei dat-au pildă omului că-a fi Necugetat e — dintre rele — cel mai rău! (Evrydike, tarezbuciumată, se reîntoarce în palat)
CORIFEUL
Ce pot să cred? Ce s-o-ntâmpla? Far' un cuvânt, Nici bun, nici rău, deodat', femeia dusu-s-a...
CRAINICUL
îs uluit! Dar trag nădejdi c-aflând acum Năpasta ce-l lovi pe-al ei fecior, ea nu Pe uliţi, larăspântii s-o boci, ci-acas'. în taină neamu-şi va jăli, cu sclavele-i, Că-i prea cu cap şi vrednicşti-va-a se purta.
CORIFEUL
Nu ştiu, dar şi muţenia-n dureri, şi-un_plâns în vaiet hohotit îmi prevesteşte-a rău.
CRAINICUL
Când om pătrunde în palat, putea-vom şti De cumva-n sufletu-i, ce-i greu îndurerat,Mocneşte-un rău. Că drept grăişi: adâncile Tăceri, îngrijorări în suflete trezesc. (Crainicul pleacă. Soseşte Creon, urmat de slujitori, purtând pe braţe leşul fecîoFului
Iui.)CORIFEUL
Priveşte! E regele ţării. El vine, în braţe cu însăşi cumplita dovadă,
146
— De-mi este iertat a o spune — că însuşi, Nu altul, isprava cea rea săvârşit-a. .:,
CREON
Smintit ce-am fost! Şi ce greşeli
1
<
J,
^-/V,Făcut-am, vai, de-am semănat
l->
.., . " . /' , '""*Atâtea morţi! Priviţi cum cei
rfy
De-un sânge şi de-un neam au fostŞi ucigaşi... sunt şi jertfiţi!De smetice porunci am dat!...Din vina-mi doar — că-i doar a mea ■Tu-n floarea vârstei azi pornişi ~Pe drumul cel făr' de întors!
CORIFEUL
/b£Acum dreptatea o văzuşi!
Dar,
vai,
târziu!CREON
Ti,Vai mie, vai, o văd!... Târziu
-L
•? O văd. Asupră-mi azi un zeu
■.:Cumplit s-a năpustit; pe-un drum De lacrimi şi amar m-a dus,
.)
Şi tot ce-mi fost-au bucurii
in
; î
■
fi .
Călcatu-le-a-n picioare el.
„ & &y*
Vail_vane-s trudele-omenşti!
r
^
(Un crainic vine dinspre palat).CRAINICULStăpânul meu, vai, mari dureri te-au năpădit!Pe unele le vezi! Dar altele-n palatTe-or aştepta... Te du acum şi-ai să le vezi!
C
147
CREON
Decât ce văd, dureri mai grele oare-or fi?
CRAINICUL
Femeia ta, ce fost-a celui ce-a muritO mama cum n-a fost, azi viaţa-i şi-a curmat...!
CREON
Pe lume, Hades, nu-i un om Ce te-ar îndupleca să-l cruţi. De ce pieirea-mi vrei? Ce veşti, O!crainice de rele veşti, Mai jalnice-mi vesteşti? Eu mort Sunt azi... şi tu, tu iarăşi vrei Să măomori?... Ce vrei să-mi spui? Odrasla-mi mi-o pierdui... şi-acum Eu, vai, femeia-mi dragă-mi pierd! (Porţile palatului se deschid. Prin intredeschizătura lor poate fi văzută Evrydike, careşi-a pus capăt vieţii).
CORIFEULO
poţi vedea!... Ea nu mai e-n iatacul ei!
CREON
Vai mie, vai! Nefericit ce sunt! O altă groaznică Năpastă ochii-mi văd! Ce încă mai hain Destin m-o mai pândi? Copilu-mi drag abia-şi Dădu sfârşitu-n braţele-mi şi ochii-mi văd Alt leş acum...Sărmana mamă! Biet copil!
148
CRAINICUL
Ea lângă-altar străpunsu-s-a cu-un fier tăios Şi făr' de suflu-ncolăcită zace-acum... A morţiinegură pe pleoape-i s-a lăsat. Jălise pe feciorul ei, pe Megarevs, Şi-al lui slăvit sfârşit... Pe
cestălalt fecior Şi-l jălueşte azi!... O! tată, ţi-ai ucis Copiii,
1
vai! Şi maica lor te-a blăstemat.
CREON
Vai mie, vai!
De
groază-s zguduit!... Ce staţi? Loviţi şi pieptu-mi spintecaţi Cu-un fier c-un îndoit tăiş! Nefericit ce sunt! Vai, vai, Năpăşti, năpăşti m-au năpădit!
CRAINICUL
Ea ochii-i şi-a închis, asupră-ţi azvârlind Şi vina morţii ei şi-a alor ei copii.
CREON
Dar vieţii cum s-a smuls şi moartea-i cum şi-a dat?
CRAINICUL
Când auzi ce jalnic a sfârşit al ei Copil, ficatu-i însăşi ea şi l-a străpuns.
1 După tradiţia păstrată de Euripide în
Fenicienele,
Megareu îşi luase singur viaţa ca să mânuiască Teba, abătândmânia cerească îndreptată împotriva cetăţii. Cel puţin în acest caz, nevinovăţia lui Creon e deci în afară dediscuţie.149
CREON
Vai mie, groaznice urgii! De vină altul nu-i, ci eu, Doar eu, sărman de mine, eu, Căci eu — esfântul adevăr — Te-am fost ucis! Hai, sclavi, zoriţi! Duceţi-mă departe... hăt! Departe, hai,duceţi-mă De-aici! Sunt om sfârşit! Eu sunt, Dar nu, eu nu mai sunt nimic!
CORIFEUL
Nu-i rău ce-mi ceri. De-n ale noastre suferinţi Mai poate-un bine-a fi... e grabnicul sfârşit.
CREON
Să vie.:moartea! Moartea mea! Cea mai frumosă dintre morţi, Din câte însumi săvârşii!Aducă-mi cea din urmă zi, Cea mai ferice-a vieţii-mi zi! Să nu mai prind nici zorile!VCORIFEULO! Asta fi-va... când va fi!... noi să grijim De ce-i acum... De ce va fi, griji-vor... ei!
CREON
Ce-avui pe suflet, spus-am tot în ruga mea.
150
CORIFEUL
Nu-ţi mai ruga nimic! Ţi-i ruga în zadar! Că omul n-o scăpa din tot ce-i fost-a scris!
CREON
Ci luaţi-mă de-aici! Departe, hai, Duceţi pe-un biet nenorocit! Că, vai, Copilul meu, nevastamea, pe voi, Pe voi, eu făr' să vreau ucisu-v-am! Vai mie, vai! Spre care din voi doi Eu ochiisă-mi îndrept? Şi încotro S-o iau?... în juru-mi totu-i jale şi-i Prăpăd!... Vai, greu de soartă-surgisit! (Creon, clătinându-se, este dus de slujitori în
palat.Alţii ridică leşul lui Hemon.)
M el o dramă.
CORIFEUL
Inţelepciunea-i mare har...! Şi cel Cui dată-i va fi fost, va fi aflat Şi taina fericirii... Dar... aceiCe-or înfrunta trufaş pe zei, cândva Plăti-vor greu! Şi-atunci or învăţa Că-nţelepciunea-i' har zeiesc... Dar, vai! Atunci şi bătrâneţea i-a ajuns!...
